"Am sosit săptămâna trecută la Bucureşti şi ne-am început deja
activitatea pe 28 octombrie, cand am avut o conferinţă de presă şi
ne-am stabilit cartierul general aici. Avem şi observatori pe termen
lung care au fost desfăşuraţi, ieri, în şase centre regionale", a spus,
în debutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, Vadim Zhdanovich, şeful
misiunii OSCE care monitorizează alegerileprezidenţiale.
"O
parte dintre partidele parlamentare susţin faptul că Guvernul a mărit
numărul secţiilor de votare din afara ţării, aceasta este o cerere
adesată de mult timp Guvernului, mai ales din Italia şi Spania, iar
acest Guvern a acceptat mărirea numărului de secţii de votare. O parte
dintre partide au suspiciuni că aceste secţii ar putea fi folosite
pentru fraude. Poate vă puteţi concentra atenţia asupra acestor
aspecte", i-a spus şeful statului şefului misiunii OSCE.
Zhadanovich i-a multumit preşedintelui şi i-a spus acestuia că a aflat
că în străinătate vor functiona 294 de secţii de votare pentru
prezidenţialele de la finalul acestui an.