"Aveţi şansa, pentru prima dată, să fiţi evacuată din sală", a avertizat-o Băsescu pe judecătoare. "Dar, domnule preşedinte, era vorba de frigul din sală", s-a justificat Viorica Costiniu. "Puteţi să vorbiţi de frig pe hol şi încă foarte repede", a fost replica şefului statului.
Incidentul s-a petrecut în timpul şedinţei de bilanţ a Consiliului Superior al Magistraturii în momentul discursului procurorului Cristian Deliorga.
Preşedintele Traian Băsescu a participat joi la şedinţa CSM de prezentare a bilanţului pentru anul trecut, unde a susţinut un discurs în care a apreciat activitatea CSM, însă a adus şi unele critici magistraţilor, cerând totodată eforturi pentru ieşirea de sub monitorizarea Comisiei Europene.