"Nu analizez în acest moment posibilitatea dizolvării Parlamentului, voi desemna un alt premier", a declarat preşedintele Traian Băsescu, prezent marţi seară la TVR.
Şeful statului a precizat că nu îl va numi din nou pe Liviu Negoiţă, în cazul în care Parlamentul nu-i va susţine Cabinetul, ci va căuta un al treilea nume. "Nu mă joc să dublez, nu merg pe ideea de sfidare a Parlamentului. Voi căuta o a treia variantă", a precizat Băsescu, care a insistat pe ideea că nu are în prezent în vedere anticipatele, dacă va câştiga un al doilea mandat. Băsescu a precizat însă că o va putea face, iar ciclul de două guverne care trebuie să cadă, potrivit Constituţiei, nu trebuie reluat în noul mandat. "Nimic nu se resetează. E ca-n natură, totul se transformă ori în alegeri anticipate, ori într-un alt guvern", a subliniat acesta.
Candidatul susţinut de PD-L a atacat din nou coaliţia formată în jurul primarului Sibiului, Klaus Johannis. "În mod categoric am greşit in mandatul meu, dar de data asta am convingerea că am procedat absolut corect şi din punct de vedere constituţional şi al rotunjirii mandatului meu. Un grup de politicieni a vrut un guvern pe care sa-l controleze, iar eu spun nu!, nu v-am lăsat cinci ani să controlaţi guvernul, nu vă las nici în ultimele săptămâni ai mandatului meu. Ei au un singur obiectiv să ţină ţara aşa cum e, iar pe de altă parte, presiunea grupurilor de interese in fruntea cărora sunt Vântu, Voiculescu, Patriciu care au nevoie de un guvern care să le satisfacă interesele de privatizare. Nu se poate!", a spus preşedintele.