Florin Negruţiu scrie câteva opinii în Gândul şi începe cu Traian Băsescu: "Dl. Traian Băsescu declară obsesiv că va pleca un an pe mare dacă pierde alegerile. Îl cred şi eu. La câtă ură a produs omul acesta în ultimii cinci ani, şi nu numai în rândul duşmanilor, dar chiar printre intimi, cred că decizia domniei sale este un sănătos reflex al instinctului de supravieţuire. Între libertatea la Singapore şi perspectiva de a fi tocat mărunt la Bucureşti, după modelul Adrian Năstase, stă doar un brevet reînnoit de pilot".
Horia Ghibuţiu semnează un editorial intitulat "Cu Geoană facem pasul înapoi" în Evenimentul zilei şi scrie: "Pentru că nu mai e mult până la alegeri, vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie legat de soarta prezidenţiabililor după 6 decembrie. Aşadar, dacă am lua de bun ultimul sondaj, cel cu victoria în marja de eroare a lui Mircea Geoană, s-ar întâmpla cam aşa: Traian Băsescu ar pleca pe mare; Crin Antonescu ar fi nevoit să amâne Revoluţia bunului-simţ şi s-ar trezi că i-a fost confiscat „agentul electoral” Klaus Johannis; Sorin Oprescu ar reveni la Primăria Capitalei, dedicându-se împodobirii celui mai mare brad de Crăciun din lume; europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor şi-ar lansa candidatura la prezidenţialele din 2014, după ce va fi obţinut autorizaţia pentru închirierea Circului de Stat; în fine, Gigi Becali s-ar întoarce la războiul cu suporterii şi fostele glorii, nu înainte de a-i felicita pe Principele Radu şi pe Nati Meir, că au ştiut să se retragă din timp".
În Adevărul, Ovidiu Nahoi scrie: "Am fost răsfăţat de soartă în ultima parte a săptămânii trecute. Am asistat, la Praga, la conferinţa liderilor Revoluţiei de catifea, desfăşurată chiar în teatrul „Na Zabradli“ („La Balustradă“), acolo unde s-au jucat piesele lui Vaclav Havel. Pe scena întunecată, alături de Havel au apărut liderii care au negociat sfârşitul regimului comunist, acum 20 de ani: Michael Zantovski, Jiri Krizan şi Alexandr Vondra".
Cornel Nistorescu scrie îi Cotidianul: "Ar fi trebuit să ne pregătim pentru o asemenea situaţie. Împrejurările în care preşedintele ne-a arătat că puterea sa este mai importantă chiar decât ţara pe care o conduce au fost numeroase. A folosit toate vorbele de ocară pentru a-şi defăima adversarii, a spus toate neadevărurile care îi trebuiau pentru a rămâne deasupra. Şi a făcut din instituţii ce a vrut pentru ca ele să-i servească în pornirile sale. Le-a transformat doar în instrumente de putere împotriva partidelor care n-au fost de acord cu el, împotriva Parlamentului, a oamenilor de afaceri care nu s-au conformat şi împotriva mass-media".