Băsescu a subliniat că SRI este principala structura naţională care acţionează continuu, pe timp de pace.
"De performanţele serviciului depinde siguranţa naţională. În cursul anului 2008, SRI a furnizat analize la toate palierele politice, de la şeful statului până la Guvern, analize extrem de utile în actul de decizie", a declarat preşedintele.
Şeful statului a ţinut să precizeze că au existat zero erori în informaţiile furnizate. "Anul 2008 aş vrea să fie un an etalon pentru serviciu care să se repete", a mai spus Băsescu.
Băsescu îşi doreşte un serviciu neutru din punct de vedere politic, plecând strict de la nevoile de siguranţă naţională a României. Preşedintele a recunoscut că reforma SRI a luat-o înaintea legislaţiei existente.
O atenţie deosebită a fost solicitată asupra zonei criminalităţii locale, în care SRI trebuie să colaboreze cu Poliţia.