"Anul ăsta am preferat Gorjul", a spus Băsescu, după ce a fost întrebat
de ce a venit la Tismana şi nu s-a dus la Ziua Marinei, aşa cum
obişnuia în anii trecuţi.
Şeful statului a participat la
Mănăstirea Tismana la slujba de Adormirea Maicii Domnului, împreună cu
soţia sa, Maria. Deşi a fost întâmpinat şi salutat la sosire de sutele
de oameni veniţi la mănăstire, vizita şefului statului nu a fost
lipsită de incidente. La plecare, un cetăţean a strigat după el :"Huo.
Hoţule. Ce cauţi la Tismana?".
Preşedintele a fost întâmpinat la sosire, în jurul orei 11.30 de subprefectul de Gorj, Marcel
Romanescu, şi de oficialităţi locale. Preşedintele a parcurs pe jos
drumul de câteva sute de metri de la locul în care a coborât din maşină
şi până la mănăstire, fiind aclamat de sutele de oameni aflaţi pe cele
două margini ale drumului. Şeful statului a asistat la slujbă în curtea
mănăstirii după care a intrat în biserică şi s-a închinat la sfintele
moaşte.
Mii de persoane au venit, sâmbătă, la Mănăstirea Tismana, unde slujba
de Adormirea Maicii Domnului a fost oficiată de un sobor de preoţi şi de
mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu. Tot sâmbătă, la câţiva kilometri de
mănăstire, a avut loc şi târgul de la marginea pădurii Şarşori, unde s-a desfăşurat Festivalul cântului şi portului oltenesc "Tismana 2009", iar
în mai multe localităţi au fost organizate serbări prilejuite de Ziua
Minerului, şeful statului primind invitaţii în acest sens de la
conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi de la Federaţia
Naţională Mine Energie.