"Am încredere că, în următorii ani, va funcţiona o nouă lege care va reglementa acest domeniu, o lege coerentă şi stabilă, menită să conducă la performanţă şcolară, la restabilirea legăturii dintre dascăli, comunităţi locale, părinţi şi elevi (...) Avem astăzi şansa de a clădi un nou sistem de educaţie, de a clădi o nouă tradiţie, una a performanţei. Succesul reformei în educaţie depinde de fiecare dintre noi", se arată în mesajul transmis de şeful statului.
Totodată, Băsescu atrage atenţia că dascălii s-au aflat din totdeauna la baza procesului de modernizare, proces ce reprezintă o prioritate incontestabilă. "Debutul anului şcolar constituie un bun prilej pentru a ne aminti menirea şi tradiţiile sistemului nostru de învăţământ dar şi pentru a privi spre viitor. România modernă s-a construit având la temelia sa Şcoala.
Dascălii au fost de la început în prima linie a procesului de modernizare. Şi azi modernizarea statului presupune replasarea şcolii în centrul proiectului de societate şi reafirmarea educaţiei drept o prioritate incontestabilă", le-a mai transmis Traian Băsescu cadrelor didactice şi elevilor.