Traian Băsescu a avut şapte maşini până acum: Lada 1200, Oltcit, Lada 1500, Audi 80, un alt Audi 80, model mai nou, un Mercedes şi un Peugeot 407. Dintre acestea, doar ultima a fost achiziţionată ca nouă, restul fiind second-hand. Cu toate acestea, preşedintele susţine că maşinile vechi nu sunt cea mai bună soluţie.
''În primul rând nu ştii exact câţi kilometri are la bord, iar întreţinerea pentru o maşină veche este mai scumpă decât una pentru o maşină nouă'', a spus preşedintele ţării.
Şeful statului spune că acum conduce o Dacia Logan de 6.000 de euro şi este foarte mulţumit de ea.
''Dacia Logan produsă astăzi reprezintă un raport bun calitate/preţ. Este o maşină sigură. Loganul pe care îl conduc eu este al SPP-ului şi îl conduc de câte ori pot şi consider că este bine'', a spus Traian Băsescu.
Deşi conduce destul de des Dacia Logan, preşedintele nu o cunoaşte chiar atât de bine. Traian Băsescu nu ştie să deschidă capota maşinii.
''Nu am mai umblat la capota unei maşini de când aveam Oltcit'', s-a scuzat Traian Băsescu.
Băsescu nu vrea să fie dominat de maşină
Chiar dacă la intâlnirile oficiale foloseşte un autoturism Mercedes, preşedintele spune că nu se simte bine conducând o asemenea maşină.
''Am avut un Mercedes 500, second-hand. L-am avut pentru 8 luni şi nu m-am simţit bine în el. Simţeam că mă domină maşina pe mine, şi nu eu maşina'', a spus Traian Băsescu.
Şeful statului a recunoscut şi că în primele sale experienţe ca şofer a fost un pic inconştient.
''Când am luat permisul aveam o Lada 1200. Si primul lucru pe care l-am făcut, a doua zi de la obţinerea permisului, a fost să merg de la Constanţa la Suceava. Atâta minte aveam. În comuna Cleja aproape de Bacău m-a luat radarul. Aveam 120. Poliţitul s-a urcat în maşina mea şi a vorbit cu soţia. I-a spus: Doamnă, soţul dumneavoastră este inconştient'', a povestit preşedintele.
Acum spune însă că este mult mai prudent.
''Ultima amendă am luat-o anul trecut pentru viteză. Acum cred că la 120 de km pe oră eşti în siguranţă'', a spus şeful statului.