"Am vorbit şi despre mecanismul de cooperare şi verificare unde trebuie
să vedem rezultate concrete, convingătoare şi durabile în reforma
judiciară şi lupta împotriva corupţiei", a spus Barroso după întâlnirea.
"Am cerut insistent noului guvern să redreseze tendinţa negativă
vizibilă în ultimele şase luni. România trebuie să convingă Comisia şi
celelalte state membre că poate să-şi onoreze angajamentele asumate la
aderare", a subliniat Barroso.
Ridicarea mecanismului de cooperare şi verificare până la sfârşitul
anului 2009 a fost un obiectiv de guvernare afirmat atât de
preşedintele Băsescu, cât şi de premierul Boc. Traian Băsescu a recunoscut însă că "acesta este obiectivul nostru" şi
nu o obligaţie a Comisiei care ar decurge din Tratatul de aderare, care
prevede posibilitatea aplicării clauzelor de salvgardare doar trei ani
după data aderării. Preşedintele a precizat că pentru mecanism nu există un termen limită,
explicaţie salutată de preşedintele CE, care l-a felicitat pentru
"modul constructiv" de a aborda această problemă.
Barroso a mai adăugat că mecanismul nu este "impus" de UE şi nu trebuie
văzut în acest fel, fiind în primul rând în interesul românilor să
obţină progrese în acest domeniu. "Colaborăm cu partenerii noştri români pentru a obţine progrese.
Ridicarea mecanismului depinde doar de progresele concrete şi de
România", a conchis el.