Prima întâlnire oficială a preşedintelui Barack Obama va avea loc joi cu omologul său sud-coreean Lee Myung-bak. Oficialii de la Seul au declarat că discuţiile se vor axa în principal pe dosarul nuclear nord-coreean, dar vor atinge şi subiecte precum comerţul.
Înainte de a părăsi China, liderul de la Casa Albă a făcut o ultimă oprire la Marele Zid Chinezesc. Obama s-a arătat impresionat de măreţia construcţiei şi nu a ezitat să scrie câteva cuvinte într-un caiet de impresii.
La prima vizită în China, preşedintele american a fost răsfăţat de gazdele sale care au oferit în cinstea lui un dineu de gală şi un spectacol artistic. Barack Obama s-a înfruptat din bucătăria tradiţională şi s-a delectat cu frânturi din cultura chineză.
Au fost prezentate melodii şi dansuri tradiţionale uigure, tibetane şi mongole. Evoluţia artiştilor i-a încântat pe americani, care i-au răsplătit cu ropote de aplauze. Banchetul oferit în onoarea liderului de la Casa Albă s-a încheiat cu melodia \"Suntem o familie\", interpretată în limba engleză de un cor mixt sino-american.