"Mirel a fost şi va rămâne cel mai bun jucător al Stelei, iar în cei aproape nouă ani cât a jucat aici el a dat totul pe teren şi a dovedit că merită să fie căpitanul şi liderul echipei. Tot ce a făcut a fost pentru formaţie, iar despărţirea de el a fost un moment greu. Viaţa de fotbalist e scurtă şi fiecare ajunge la o vârstă când se gândeşte la familie şi viitor. A fost cel mai puternic dintre noi şi a dat totul pentru Steaua, e un jucător special", a declarat Bănel Nicoliţă în cantonamentul echipei de la Oliva Nova (Spania).
Mijlocaşul Stelei a mai spus că se bucură pentru Rădoi şi îi urează să aibă mult succes la noua sa echipă, precizând că a avut foarte multe de învăţat de la căpitanul roş-albaştrilor. "Pe mine m-a ajutat enorm când am venit în Ghencea. A încercat mereu să ne dea încredere şi doar prin prezenţa lui ne determina să jucăm mai bine. Când vezi un jucător care bagă capul în gheata adversarului şi se dă cu capul şi de bară, nu poţi să stai deoparte, dai totul să ajuţi echipa. Ne va fi greu, pentru că am pierdut căpitanul, dar vom încerca să trecem peste asta", a conchis Nicoliţă.
Mirel Rădoi a plecat vineri din cantonamentul Stelei de la Oliva Nova spre Bucureşti, unde va trebui să primească viza de Arabia Saudită, pentru a ajunge la noua sa formaţie, Al-Hilal. Înainte să plece, fostul căpitan din Ghencea s-a oprit la terenul de antrenament al foştilor săi colegi pentru a-şi lua rămas bun, dar şi pentru a-şi lua ghetele. Mirel Rădoi a fost emoţionat, el părăsind terenul de antrenament cu ochii în lacrimi.
Mirel Rădoi a semnat un contract valabil pe trei ani cu formaţia arabă Al-Hilal, la care antrenor este Cosmin Olăroiu. Conform declaraţiilor patronul Gigi Becali, Steaua va încasa 6 milioane de euro plus TVA în urma transferului, iar jucătorul va avea un salariu stagional de 1.200.000 de euro.