Vineri au fost deschise majoritatea hipermarketurilor şi agenţiile CFR, care au avut însă program între orele 08:00 şi 12:00. Sucursalele băncilor din hipermarketuri au primit clienţi pentru câteva ore, în cursul dimineţii de duminică.
Administraţiile financiare din toată ţara au avut ghişeele închise până luni. La fel şi casieriile ENEL şi RADET.
Poşta a anunţat, de asemenea, un program special. De luni, toate unităţile poştale au fost deschise.