Cu snowboard-ul, snowmobil-ul sau cu nelipsitul plastic, turiştii se
distrează de minune la Bâlea Lac. În unele locuri, zăpada măsoară un
metru şi jumătate şi e numai bună pentru sporturile de iarnă.
Chiar dacă temperaturile au scăzut până la minus zece grade, pe turişti nu-i deranjează gerul.
''Este superb, aici la Bâlea Lac, este un peisaj incredibil. Deşi vacanţa
s-a terminat ne-am gândit să ne bucurăm încă un sfârşit de săptămână de
această minunăţie'', spune un turist.
Mitropolitul Ardealului a binecuvântat Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac
De trei ani Mitropolitul Ardealului nu a fost de acord ca sfintele taine să se oficieze într-un asemenea loc deoarece bisericile ortodoxe se construiesc pentru sute de ani pe temelii solide şi nu se topesc în câteva luni.
Arnold Klingeis, managerul proiectului a declarat că este încântat de decizia Mitropolitului: "Este o deosebită onoare pentru noi că Înalpreasfinţitul, personal, să binecuvânteze lăcaşul de cult de gheaţă pe care l-am construit pentru a treia oară şi care oferă vizitatorilor un loc de reculegere aici în vârful muntelui."
Biserica de gheaţă este singura de acest fel din sud-estul Europei. Lăcaşul de cult are icoane, cruci şi bănci, toate făcute numai din gheaţă.