Administratorii combinatului apreciază că activitatea companiei va fi reluată treptat, în intervalul 28 ianuarie - 2 februarie, pe măsură repornirii instalaţiilor tehnologice.
"Conform prevederilor protocolului semnat între partenerii sociali, salariaţii vor fi anunţaţi de reprezentanţii autorizaţi ai societăţii când să se prezinte la locul de muncă, în intervalul precizat", se arată în comunicatul transmis de Azomureş Bursei de Valori Bucureşti.
Conducerea Azomureş a luat decizia reluarii activităţii în contextul apariţiei unor factori favorabili, printre care creşterea preţului şi a cererii pentru îngrăşăminte pe pieţele externe, cât şi măsurile anti-criză anunţate de noul guvern, care prevăd subvenţionarea producătorilor agricoli pentru a achiziţiona îngrăşăminte.
Alţi factori pozitivi luaţi în calcul de Azomureş sunt aşteptările privind stabilizarea preţului gazului metan, cât şi primirea unor comenzi de cumpărare a îngrăşămintelor chimice.
La începutul săptămânii trecute, doar 600 din cei 2.000 de angajaţi ai Azomureş lucrau, restul fiind în şomaj tehnic de la 1 decembrie 2008. Muncitorii au primit 75% din salariu, prime de Crăciun, dar şi prime din profit, fiecare peste 1.000 euro.
Conducerea Azomureş a decis oprirea temporară a producţiei din cauza problemelor economice legate de criza financiară mondială, dificultăţi care se concretizează în planul valorificării produselor, atât din cauza scăderii preţului acestora pe piaţa externă, cât şi din cauza scăderii drastice a cererii de îngrăşăminte chimice, în condiţiile lipsei de comenzi de pe piaţa internă.
Profitul Azomureş s-a ridicat la 196,1 milioane lei (53,9 milioane euro) în primele nouă luni ale anului trecut, comparativ cu pierderile de 7,5 milioane lei din aceeaşi perioadă din 2007, ca urmare a creşterii preţurilor la îngrăşăminte pe piaţa internaţională, în prima parte a anului 2008.
Compania preciza că dinamica pozitivă a profitului s-a datorat tendinţelor existente pe piaţa internaţională în sectorul îngrăşămintelor, preţurile de vânzare ale produselor înregistrând o tendinţă de creştere neaşteptată de la începutul anului şi până la sfârşitul trimestrului III.
Ca urmare, afacerile companiei au avansat puternic, cu 77% până la 962,8 milioane lei (264,5 milioane euro), comparativ cu intervalul echivalent din 2007.
Azomureş, cel mai mare producător de îngrăşăminte din ţară, are un capital social de 52,6 milioane lei, divizat 526 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Acţionarul majoritar al companiei este Transworld Fertilizers Holding Luxemburg, cu 55,97%. Azomureş Holdings LLC deţine 19,05%, iar Fondul Proprietatea are 7,69% din totalul acţiunilor.
Ultima cotaţie a titlurilor AZO a fost de 0,178 lei, în şedinţa de marţi a Bursei, ceea ce corespunde unei capitalizări de 93,6 milioane lei. Titlurile companiei se tranzacţionează la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul AZO.