Avertizarea de cod galben este valabilă începând cu data de 15 decembrie 2009 ora 12, până joi 16 decembrie 2009 ora 12.00. Şi partea de nord est a judeţului Bistriţa-Năsăud este inclusă în lista judeţelor atenţionate cu cod galben.
În aceste două zile, va ninge în toate regiunile, iar meteorologii avertizează că stratul de zăpadă va creşte. In sudul şi estul ţării, precum şi la munte cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20...25 l/mp, iar vântul va prezenta intensificări puternice.
La Bistriţa, în intervalul 15-17 decembrie, va ninge, precipitaţiile vor depăşi 20 l/mp, vântul va sufla cu putere, iar temperaturile minime vor oscila între -5 grade şi -2 grade Celsius, în timp ce maximele vor fi cuprinse între -1 grad şi + 1 grad Celsius.
Autorităţile locale au pregătit deja utilajele de deszăpezire şi materialele antiderapante, pentru a interveni, în cazul în care drumurile vor fi blocate.