Fondul Naţional de Garantare a Creditelor percepe un comision de administrare a creditului ipotecar "Prima Casă" de 0,37% pe an din împrumutul contractat, adică 210 euro pe an pentru împrumutul maxim, de 57 000 de euro.
În cazul unui credit normal acest cost nu există. La un credit de 57.000 de euro, taxele notariale pot ajunge la 850 de euro. Onorariile percepute pentru locuinţele din programul "Prima Casă" sunt cu 30% mai mici, ceea ce înseamnă o economie de circa 250 de euro.
Evaluarea imobilului trebuie suportată de beneficiar şi costă până la 150 de euro indiferent dacă împrumutul este sau nu garantat de programul "Prima Casă".
Asigurarea locuinţei se plăteşte, de asemenea, în ambele cazuri şi costă în jur de 180 de euro pe an.
Comisioanele băncii sunt mult mai mici în cazul creditului "Prima Casă", adică 50 de euro pe lună în loc de 85 de euro. De asemenea, nu se mai plăteşte comisionul de rambursare anticipată. Pentru un credit ipotecar, plata în avans a unui credit de 50 000 de euro ajunge la 1500 de euro, bani plătiţi fără a obţine nimic în schimb.