Familiile au fost trimise înapoi, în Craiova, judeţul Dolj. Peste zece dintre aceştia erau copii, precum şi o femeie însărcinată.
Autorităţile locale din Pisa le-au plătit românilor câte o sumă cuprinsă între 500 şi 1.500 de euro.
Primăria din localitate le-a oferit banii în schimbul plecării lor în ţară şi sub promisiunea că nu se vor mai întoarce în Italia. Poliţia a închis ulterior două tabere de nomazi din zonă.
Unul dintre cetăţenii români, care a acceptat să revină în ţară în schimbul unei sume de bani, a declarat în principalul ziar din regiunea Toscana, La Nazione: "Nu am avut alte posibilităţi de a locui, pentru că nu aveam un serviciu în Italia. Nici în Romaânia nu vom avea, dar măcar am primit nişte bani".
Repatrierea cetăţenilor români de etnie romă a fost o iniţiativă a autorităţilor locale, pe fondul nemulţumirilor opiniei publice cu privire la numărul mare de imigranţi ilegali din Italia.