Capitala duce o lipsă acută de spaţii verzi, cu toate acestea copacii
sunt sacrificaţi pentru construcţii. Încă 10.000 de metri
pătraţi din pădurea Băneasa vor fi defrişaţi pentru a face loc unui
cartier rezidenţial. Proiectul are toate avizele necesare şi se află în
dezbatere pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti.
La marginea Capitalei, în sectorul 1, pe strada Drumul Pădurea
Pustnicul, ar urma să se construiască, conform planurilor şi avizelor
deja emise, un ansamblu de locuinţe. Mai lipseşte doar avizul
Consiliului General al Capitalei.
"Are
toate avizele. Sunt obligat să îi dau drumul mai
departe pentru că altfel mă dă în judecată şi plătim daune de nu ne vedem", a spus inspectorul Direcţiei de Urbanism a Capitalei, Victor Manea.
Avizul Agenţiei de Mediu Bucureşti a fost eliberat chiar în ultima zi a
anului trecut. Pe hârtii, nu pe situaţia din teren. Adică pe bazele
hărţilor care arată că în zona Drumul Pădurea Pustnicului nu este
pădure.
Până când autorităţile se vor lămuri dacă pe acel teren există sau nu pădure, proiectul pentru ansamblul rezidenţial merge mai departe.