Fanii s-au strâns în zona vestiarelor imediat după ultimul fluier al arbitrului şi au început să scandeze împotriva selecţionerului Victor Piţurcă şi a conducerii FRF, fiind opriţi de forţele de ordine, mobilizate special pentru a preveni orice fel de incidente, la aproximativ 20 de metri de zona în care se aflau tricolorii.
Jucătorii naţionalei au intrat în colimatorul celor 200 de suporteri, fiind înjuraţi şi huiduiţi, singurii care au scăpat fiind Maximilian Nicu şi Cristian Tănase, care au primit aplauze.
Unul dintre fanii nemulţumiţi chiar a aruncat cu o torţă în autocarul naţionalei, în momentul în care acesta părăsea stadionul din Klagenfurt.
Echipa naţională a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-1, de reprezentativa Austriei, şi continuă să ocupe penultimul loc în Grupa a 7-a de calificare la CM 2010, cu doar 4 puncte după cinci meciuri disputate.