Australia a anunţat amânarea cu un an - cu începere abia din iulie
2011 - adoptarea schimbărilor majore privind planurile de
tranzacţionare a emisiilor de carbon, din cauza recesiunii economice.
"Dacă există chiar şi numai una sau două ţări dezvoltate care nu adoptă
un angajament adecvat în acest domeniu, celelalte state vor fi afectate
şi va fi imposibilă semnarea unui acord solid la Copenhaga", a declarat preşedintele panelului
interguvernamental despre schimbările climatice, R.K. Pachauri.
Decizia Australiei de a amâna implementarea schemei de tranzacţionare a
emisiilor de carbon urmează cererilor din partea mediului de afaceri
referitoare la atenuarea regimului emisiilor de carbon. Pachauri
consideră că, deşi asemenea presiuni pot apărea şi în alte state,
ţările dezvoltate nu trebuie să-şi relaxeze poziţia adoptată cu privire
la combaterea schimbărilor climatice.
Pachauri a mai spus că, deocamdată, Europa se menţine fermă în
păstrarea ţintelor angajate până în 2020, la fel şi SUA, angajamentul
preşedintelui Obama de a lupta împotriva schimbărilor climatice fiind
la fel de puternic, în pofida scăderii economiei americane.