"Sunt confuz
acum, habar nu am ce se întâmplă. Nu sunt la cunoştiinţă cu ceea ce se
întâmplă, doar ce am aflat din presă. Tatăl meu nu îmi răspunde la
telefon, probabil că acum este ocupat", a spus Augustus Constantin,
care nu a negat că tatăl său avea o relaţie mai apropiată de patronul
lui FC Argeş: "Aşa, şi, care este problema? Sunt doar speculaţii".
Mai mulţi ofiţeri de poliţie judiciară ai DNA au ridicat, luni, de la
sediul Federaţiei Române de Fotbal, mai multe documente care au
legătură cu un dosar instrumentat de Serviciul Teritorial Piteşti al
DNA, procurorii punând chiar sigiliu pe biroul şefului arbitrilor din
FRF.
"Este vizat preşedintele Comisiei centrale de arbitri, Gheorghe
Constantin, biroul său fiind sigilat de procurori la acest moment", au
declarat surse judiciare pentru NewsIn.
DNA a ridicat luni documente şi de la biroul patronului clubului FC
Argeş, Cornel Penescu, care, împreună cu fratele său, Ilie, au fost
duşi luni pentru audieri la DNA Piteşti.