"Atribuţiile fostului rector au fost preluate de prorectorii
Politehnicii, astfel că, în prezent, nu avem nicio problemă tehnică sau
birocratică. Senatul universităţii se va reuni în cel mult o lună,
pentru a decide cine va fi viitorul rector, în locul doamnei
Andronescu", a spus Mihnea Costoiu.
Până la desemnarea noului
rector, cei care au putere decizională la Politehnica Bucureşti sunt
profesorii Adrian Alexandru Badea, prorector pentru activitatea
didactică, Mihai Octavian Popescu, prorector pentru gestiunea
resurselor şi calitate, Marian Gheorghe, prorector pentru relaţii de
cooperare şi parteneriate, Şerban Raicu, prorector pentru coordonarea
activităţii de cercetare ştiinţifică, dezvoltare şi inovare, Corneliu
Burileanu, prector pentru coordonarea studiilor de masterat, doctorat
şi formare continuă, şi Nicolae Tapuş, prorector pentru coordonarea
domeniului IT şi modernizarea tehnologiilor didactice.
Ecaterina Andronescu, numită ministru al Educaţiei în luna decembrie a
anului trecut, ocupa funcţia de rector al Politehnicii din 2004.