"Intenţionez să mă retrag în glorie, după un succes acasă, la Mondialele din 2013", a declarat luni recordmana mondială la săritura cu prăjina.
Isinbaieva, care a sărit 5.05 metri la Jocurile Olimpice de la Beijing, a mai declarat că îşi doreşte să depăşească borna de 5.30 metri înainte de a se retrage.
"Pot sări mai mult de 5.20 metri, chiar şi 5.30 cred că este posibil. Voi încerca să depăşesc această înălţime. Din punct de vedere tehnic cred că este posibil să depăşesc ştacheta şi la 5.30 metri", a declarat sportiva rusă, într-o conferinţă de presă susţinută la Beijing, acolo unde şi-a trecut în palmares cel de-al doilea aur olimpic.
Luna trecută, Isinbaieva (26 de ani) a sărit la Doneţk peste ştacheta înălţată la 5 metri într-un concurs de sală, stabilind astfel cel de-al 12 record mondial indoor şi al 26-lea din cariera sa.
Producătorul chinez de echipament sportiv Li Ning a confirmat săptămâna trecută că Insinbaieva a semnat un contract de sponsorizare cu respectiva companie. El a refuzat să dea detalii în această privinţă, însă potrivit unor surse valoare contractului este de 1,5 milioane de dolari pe an, timp de 5 sezoane.