După o săptămână în care cei 25 de participanţi au lucrat pentru un brief pregătit de Sonia Micu, Junior Brand Manager, Coca-Cola Light şi Coca-Cola Zero, juriul a desemnat echipa câştigătoare. Este vorba despre echipa formată din Adrian Oprea (art director), Ana Ciobotaru (copywriter), Dana Donoiu (strategic planner), Daniel Moisa (art director) şi Irina Ciortan (copywriter), care a oferit cea mai apreciată rezolvare a brief-ului de campanie, atât din punct de vedere strategic, cât şi creativ.
“Coca-Cola Zero susţine Atelierele ADfel încă de la prima ediţie, încercând să ofere brief-uri cât mai provocatoare participanţilor. Anul acesta am fost plăcut surprinşi de numărul de tineri înscrişi la ateliere dar mai ales de creativitatea şi nonconformismul soluţiilor prezentate“, a declarat Sonia Micu, Junior Brand Manager Coca-Cola Light şi Coca-Cola Zero.
Fiecare dintre cei 5 membri ai echipei câştigătoare a fost premiat cu un stagiu de internship de o lună într-una din cele mai apreciate agenţii de publicitate active în România: Propaganda, Rusu+Borţun Brand Growers™, DDB Bucharest, Scala JWT şi iLeo. În plus faţă de premiile anunţate la începerea Atelierelor ADfel, membrilor celorlalte echipe din top 3 le-au fost oferite 2 surprize: echipa aflată pe locul 2 a fost invitată la interviuri la Scala JWT, în urma abordării neconvenţionale pe care campania lor a propus-o pentru rezolvarea brief-ului, iar echipa de pe locul 3 a primit acces gratuit la unul din proiectele pe care IQads îl va lansa în curând pentru studenţii care îşi doresc să lucreze în marcomm.
Printurile de campanie ale tuturor echipelor participante au fost expuse într-o secţiune specială din ADfel Galleries, disponibilă tuturor celor care au vizitat terasa La Motoare pentru festivalul ADfel. Toate cele 5 echipe au fost sprijinite în demersul lor în crearea campaniei de către mentorii programului: Elena Ioniţă, Planning Director Leo Burnett, Laurenţiu Semeniuc, Head of Planning 23 Communication Ideas, Alexandru Dumitrescu, Associate Creative Director McCann Director, Şerban Alexandrescu, Co-fondator Headvertising, Cătălin Rusu, Creative Director & Managing Partner Rusu+Borţun Brand Growers™, Răzvan Căpănescu, Creative Director Publicis, Bogdan Moraru, Art Director Propaganda, Bogdan Gheorghiu, Creative Director Scala JWT şi Costin Radu, Managing Director IQads şi SMARK.
Despre Atelierele ADfel
Atelierele ADfel reprezintă un program special de training-uri şi workshop-uri dedicat tinerilor care îşi doresc să lucreze în publicitate. Aflat la cea de-a doua ediţie, evenimentul care se desfăşoară în cadrul festivalului de publicitate neconvenţională ADfel este organizat cu susţinerea Coca-Cola Zero, dotarea tehnica a echipelor fiind asigurată prin instrumente oferite de Apple prin Apcom.
Despre IQads
Având o audienţă de peste 150.000 de unici lunar, IQads este cel mai important produs media dedicat industriei de comunicare din România. IQads este o marcă a Blue Idea, parte din F5, compania de web a trustului Realitatea.Caţavencu. Din portofoliul companiei Blue Idea face parte şi SMARK (www.smark.ro), comunitatea profesioniştilor în marketing din România.