Planeta a fost descopeită de echipa Observatorului sud-european cu ajutorul unui telescop amplasat în Chile. La capitolul asemănări, specialiştii spun că planeta E are aproximativ aceleaşi dimensiuni ca Pământul şi este formată dintr-o materie dură.
În schimb apropierea ei
de steaua în jurul căreia gravitează face ca temperatura să fie mult
prea ridicată ca să permită apariţia vreunei forme de viaţă. Dar
astronomii sunt convinşi că în acelaşi sistem solar există şi alte
planete pe care ar putea exista apă în stare lichidă, condiţia
apariţiei vieţii.
Astronomii au localizat prima planetă în afara sistemului nostru solar
cu 14 ani în urmă. De atunci, au fost descoperite alte 340 de planete.
Majoritatea sunt însă giganţi gazoşi asemănători lui Saturn sau Jupiter
şi de sute de ori mai mari decât Terra.