Zilnic, asistenţii de la clinica de neuropsihiatrie infantilă trebuie
nu doar să le administreze tratamente micuţilor şi adolescenţilor
internaţi, dar şi să îi transporte la recuperarea motorie din sala de
sport, la radiografii şi investigaţii pentru că aceştia nu se pot
deplasa.
"E foarte greu, de 5-6 ori când au nevoie colo colo. Îi cărăm în cârcă, în braţe, uneori mă mai ajută domnul
asistent", spune una dintre asistente.
"'Este extrem de dureros şi stigmatizant pentru nişte copii care oricum
au probleme. Este în primul rând umilitor pentru copii care oricum
suferă şi sunt umiliţi", susţine Liliana Nussbaum, medic la spitalul timişorean.
Clinica funcţionează în clădirea fără lift de peste 30 de ani. Medicii
au achiziţionat cu zeci de mii de euro un ascensor, care însă zace în
garajele spitalului.
"Liftul în sine există, este depozitat într-o magazie. Sperăm ca până la sfârşitul anului să avem liftul", a precizat managerul spitalului, Adrian Crăciun.
Zilnic medicii internează în clinică aproximativ 50 de pacienţi, cu vârste de până în 18 ani.