Sentinţa a fost emisă marţi de către magistraţii Tribunalului Piatra-Neamţ.
Marcela Făgărăşan a fost arestată în urmă cu un an şi 3 luni, atunci când minorul pe care îl avea în îngrijire a murit. În urma necropsiei, medicii legişti au găsit pe corpul copilului numeroase urme de maltratare, arsuri de ţigară, urechea tăiată şi organele genitale secţionate cu foarfeca.
Iniţial condamnată pentru omor calificat, vătămare corporală gravă si rele tratamente aplicate minorului, judecătorii au schimbat sentinţa în omor deosebit de grav.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Marcela Făgărşan trebuie să plătească mamei minorului daune morale de 100.000 de lei şi daune materiale de 15.000 de lei.