„Rămânem pe criterii în care fiecare pacient trebuie tratat în mod particular. Evaluarea personală poate decide evoluția în timp a internării sau nu. E asumarea medicului curant”, a spus Nelu Tătaru.
Raed Arafat a declarat că legea nu se referă numai la Covid-19. „Ele se pot aplica unei alte boli, epidemii”, a precizat Raed Arafat.
Potrivit noului act normativ, care urmează să fie trimis Parlamentului pentru aprobare, termenul ”izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate, termenul ”carantina persoanelor” se va referi la persoane sănătoase, iar dacă e depășită capacitatea spitalelor, izolarea va putea fi făcută și la domiciliu, au explicat cei doi demnitari la Briefingul de presă susținut la finalul ședinței de Guvern din 6 iulie.