Fotografia alăturată arată cât de norocos a fost atacantul lui Arsenal Londra, danezul Niclas Bendtner, care a scăpat doar cu câteva zgârieturi după impactul bolidului său cu un copac de pe marginea autostrăzii A1 din Anglia.
Fotbalistul mergea spre antrenament când a pierdut controlul volanului, iar de luxosul său aston martin, în valoare de 120.000 lire sterline s-a ales praful. "Este un pic şocat şi are câteva vânătăi. E conştient că a fost foarte norocos", a spus tatăl fotbalistului, Thomas.
Un purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă a declarat de asemenea că fotbalistul a fost foarte norocos că a scăpat cu minore dureri la umăr şi câteva zgârieturi la genunchi.