Fanii au tras şi un foc în aer, iar presa argentiniană a scris că aproximativ 50 de persoane au intrat pe teren şi au cerut fotbaliştilor să câştige ultimele trei meciuri pentru a se salva de la retrogradare.
"Au început să ţipe şi să ne ameninţe. I-au spus antrenorului că jucăm prea defensiv şi noi jefuim clubul. Şi-au scos şi armele, ni le-au arătat, apoi au plecat, după ce au tras un foc în aer. Ne-au ameninţat că dacă nu câştigăm ultimele trei partide, trebuie să suportăm consecinţele", a spus atacantul chilian al echipei, Cristian Canio, într-un interviu pentru un post de radio.
Galeriile echipelor argentiniene sunt printre cele mai violente din lume, iar fanii radicali sunt cunoscuţi sub numele de "barras bravas".