Marţi, 20 octombrie 2009, Arcul de Triumf a fost deschis în intervalul 11.00-13.00, sâmbătă, 24 octombrie 2009, între orele 10.00-17.30, iar duminică, 25 octombrie 2009, în intervalul 10.00-17.30.
În interiorul monumentului au fost deschide expoziţiile: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie şi film), Heraldica Marilor Familii Boiereşti (efigii din bronz, fotografii), Arcul de Triumf în imagini (fotografii, machete) şi Marea Unire de la 1918 (coroanele şi sceptrul regal).
De asemenea, marţi, 20 octombrie 2009, între orele 11.00-13.00, a avut loc, pe lângă manifestarea prilejuită de împlinirea a 131 de ani de la defilarea trupelor române pe sub Arcul de Triumf, prezentarea propunerii de instituire a Zilei Arcului de Triumf, prin semnarea unei moţiuni de către reprezentanţii societăţii civile.
În zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul 11.00-15.00 a avut loc o paradă, cu demonstraţii de mânuiri de arme şi exerciţii tactice, prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei Române.