Apropiatele alegeri şi dezbaterea electorală sunt subiectele dezvoltate în editorialele de vineri

Cornel Nistorescu scrie în Cotidianul despre \"Autodenunţul Elenei Udrea\"

În tele-taverna prezidenţială numită B1, unde toţi fripturiştii lui Băsescu se înghesuie să-şi arate susţinerea şi să-i atace pe adversari, s-a petrecut un lucru şocant. Elena Udrea, ministrul Turismului (mamiţica sloganului „Land of Choice“), ne-a arătat câteva referiri la convorbirile fostului procuror Angela Ciurea.

Străină de orice minimă precauţie, Elena Udrea chiar a anunţat publicul telespectator cu cine şi în ce zile a vorbit Angela Ciurea. Ar trebui să ne reamintim şi secvenţa cu cercetarea aceleiaşi doamne de o comisie parlamentară. Atunci discuţiile purtate între membrii comisiei au fost înregistrate şi au fost oferite presei de acelaşi personaj.

Cristian Tudor Popescu vorbeşte, în Gândul, despre nişte \"Poze de băgat în urnă\"

Sorin Oprescu. Este fetiţa cu chibrituri, potrivit propriei aprecieri. Stă cu dinţii la gard uitându-se cu jind la ce fac băieţii mari. În ultimele zile a practicat un soi de jelanie că nu e băgat în seamă, cam ca puştanii care vor începe curând să cânte prin metrou \"Încetaţi să mă mai desconsideraţi...\" Probabil, brevetează o metodă de a stoarce voturi stârnind mila. Multă lume s-a întrebat dacă miercuri seara, la Realitatea TV, nu era într-o stare să zicem euforică, mai ales când a lansat buimăcitoarele producţii verbale \"angorjare\" şi \"situaţia frizează bunul-simţ\". Frizează nu înseamnă violentează sau lezează, cum crede dl. doctor, ci apropiere milimetrică de ceva. În cazul de faţă, de bunul-simţ, cel care ar fi trebuit să-l ajute pe dl. Oprescu să răspundă la întrebarea: \"Regretaţi că v-aţi angajat în această campanie electorală?\"

Mircea Marian scrie în Evenimentul Zilei cum politicienii \"Dezbat pentru tine. Un fake cu politruci\"

Important este că principalii candidaţi la preşedinţia patriei au rezolvat cea mai mare durere a românilor: avem dezbatere televizată. Ţara răsuflă uşurată. Campania aceasta a strălucit prin imbe cilităţi pe care noi, ziariştii, le-am transformat în „breaking news”, dar modul în care am um flat această non-ştire a depăşit până şi imaginaţia mea bolnavă.

Sincer vă întreb: veţi avea răbdare să staţi 120 de minute înţepenit în fotoliu
pentru a vă uita la Băsescu-Geoană-Antonescu? Ca să aflaţi ce? Credeţi că Geoană va spune adevărul despre Moscova? Iar Antonescu va anunţa câţi bani primeşte PNL de la Patriciu, pe bune? Băsescu va face dezvăluiri incendiare despre Hayssam? Sigur că da. Iar la final, Băsescu o va suna pe doamna Kovesi, cerând să fie arestat şi el şi tovarăşii săi de platou.

Dinu Patriciu se întreabă, în Adevărul, \"Ce gândeşte cămila capitalistă\".

La începutul secolului al XVIII-lea, un domnitor moldovean, mare intelectual, diplomat şi spion totodată, inventa un animal fantastic: struţo-cămila. Poate că era o formă de autoironie în această manifestare de precursor al suprarealismului. Se gândea probabil şi la multiplele faţete ale propriei personalităţi. Acum 20 de ani, ieşirea bruscă dintr-un univers concentraţionar şi frenezia libertăţii ne-au făcut pe mulţi să ne regăsim, poate, în această fiinţă extravagantă. Ne-am repezit să facem afaceri, politică, să ne arătăm nouă înşine că suntem puternici şi capabili, că putem participa la schimbare, că putem prin noi înşine transforma lumea. Confuzi şi exaltaţi, voiam să le facem pe toate. Încet apoi, apele s-au separat, unii au rămas în politică şi, cu timpul, au devenit struţi.

Adică stau cu capu-n nisip. Nu toţi, dar mulţi. Alţii şi-au urmat destinul de cămilă devenind oameni de afaceri. Frica de capitalism de la început a creat monştri. Vă amintiţi în ’90-’91, lumea era speriată de buticari. Mi-amintesc de un domn, cu nume de plantă pişcătoare, care avea un magazin. Se chema Coleus, parcă… O fi venit de la „colosal“, de la „mega“, de la „uriaş“? A dispărut. Ca şi teama de buticari.