"Sunt şocat de când am aflat această veste. Am sunat la spital şi stiu
că lui Pesic i-a fost scos rinichiul, iar Sesum e la terapie intensivă.
Despre Marian Cozma nu ştiu ce să spun, durerea şi furia nu pot fi
exprimate în cuvinte. Era un jucător tânăr, ştiam că vor sărbători
naşterea copilului lui Ivancsa Gergo. O veste urâtă, îmi închipui ce
este în sufletul acestei familii", a spus Lajos Mocsa.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, sâmbătă noaptea, după
ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla
într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi
naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat s-a iscat un
scandal cu un grup de persoane de etnie rromă, în urma căruia Cozma a
fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav
răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko
Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost
înjunghiat în zona rinichilor. Cei doi sunt internaţi în spital la
terapie intensivă.