După ce în urmă cu două săptămâni a ajuns la un acord cu conducătorii Unirii, Semedo, care şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu Steaua, s-a pregătit sub comanda lui Dan Petrescu. Contractul semnat marţi a fost înregistrat deja la LPF, iar jucătorul ar putea debuta la Unirea chiar în etapa a 4-a, cu FC Timişoara, dacă în zilele următoare se va pune la punct cu pregătirea fizică.
Semedo a evoluat deja pentru formaţia ialomiţeană într-un meci amical disputat săptămâna trecută în compania echipei Sportul Studenţesc.
Antonio Semedo joacă în campionatul României din vara lui 2006. Atunci el a fost achiziţionat de CFR Cluj de la Estrela Amadora. După doi ani petrecuţi la gruparea ardeleană, "Pantera" a ajuns la Steaua, pentru un milion de euro. Afacerea s-a dovedit însă una neprofitabilă deoarece evoluţiile jucătorului au fost departe de cele cu care obişnuise la CFR. În ediţia trecută de campionat, portughezul a bifat 24 de jocuri şi a marcat de trei ori, dar a fost criticat în dese rânduri de Gigi Becali, iar în cele din urmă s-a ajuns la rezilierea pe cale amiabilă a contractului.