O ameninţare firească pentru susţinători, sau chiar aplaudată de ei: un premier interimar, un fost ministru al Justiţiei, un preşedinte-candidat.
"Aseară, am fost în fief-ul lui şi l-am zdrobit, l-am umilit. Merita această palmă dat[ de către noi, cei care vrem să democratizăm această ţară. Deci Mircea Dinescu trebuie să înţeleagă că, dacă vrea să rămână în Oltenia, trebuie să aibă un alt comportament", a declarat Solomon.
Aproximativ 4.000 de persoane au participat, sâmbătă seara, la un miting pentru susţinerea lui Traian Băsescu în comuna Cetate, din Dolj, acţiunea fiind marcată şi de un incident, după ce şeful statului a refuzat să-i dea lui Mircea Dinescu microfonul pentru a lua cuvântul.