Întrebat de ce nu majoritatea nu aprobă premierul desemnat de şeful statului, Antonescu a amintit de propunerea pe care a înaintat-o lui Traian Băsescu, şi anume că i-a propus preşedintelui alăturarea PD-L-ului în Guvernul Johannis.
"Eu i-am spus preşedintelui Traian Băsescu, la ultimele consultări, că din punctul nostru de vedere pe formula Johannis se poate discuta şi alăturarea PD-L dacă tema rămânerii în afara acestei majoritrăţi îl frământa, am înaintat propunerea ca acest guvern să fie asigurat cu acordul tuturor partidelor parlamentare şi că va funcţiona până în septembrie 2010. A fost inutil. S-a văzut. În faţa preşedintelui de a-l desemna prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem", a delcarat Crin Antoenscu la Ora de Foc.
Referitor la refuzul CSM de a face demersuri la Curtea Constituţională pentru medierea relaţiei dintre preşedinte şi Parlament în legătură cu existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională, între autorităţile publice reprezentate de Preşedintele României şi Parlamentul României, cu privire la procedura de învestitură a Guvernului Antonescu a spus că a apelat la "singura instanţă care rămăsese disponibilă".
"Am văzut reacţia lui Traian Băsescu, în care mă acuză că nu cunosc Constituţia. Eu am apelat la singura instanţă care rămăsese disponibilă (CSM - n. red.), în baza acestui conflict dintre instituţiile statului şi preşedinte. Am văzut răspunsul CSM şi îl accept. Demersul meu a fost determinat de încercarea ca prin cineva, printr-o instituţie, care poate s-o facă. Eu ca preşedinte al PNL nu am autoritate", a mai spus preşedintele PNL.