"Suntem într-o criză politică din care puteam ieşi încă de acum câteva zile printr-o soluţie eficientă, solidă şi cât se poate de onorabilă: un candidat de prim-ministru, primarul Sibiului, Klaus Johannis, susţinut de o majoritate de peste 65% din parlamentari. Se opune ieşirii din criză, din păcate, preşedintele Traian Băsescu şi avem în acest moment, foarte limpede, confruntarea de pe scena politică românescă între eforturile de a găsi soluţii comune, soluţii nonconflictuale, soluţii rezonabile pentru ieşirea din criza politică şi, ulterior economică, socială, chiar morală, iar pe altă parte, un om a cărui dorinţă de putere, al cărui orgoliu, în sens rău, şi al cărui interese personale şi de grup, politic depăşesc limitele admisibile", a spus Crin Antonescu.
Liderul liberal a mai afirmat că şeful statului se cramponează de putere şi nu prezintă clasei politice o reală alternativă, decât cea dorită de el. "Preşedintele oferă un spectacol trist al unui om care se cramponează de putere, care nu îndrăzneşte să meargă în competiţia electorală civilizat, democratic, fără a avea un guvern pe care să îl controleze întru totul şi fără a avea tăria de a avea loc confruntări între mai mulţi candidaţi, între mai multe idei, între mai multe proiecte. Astăzi, din păcate, domnul Traian Băsescu ne spune: ori eu, ori nimic, ori cum vreau eu, ori deloc, ceea ce, din partea unui preşedinte, oricum am citi Constituţia, este inadmisibil", a spus Antonescu.
Preşedintele PNL a spus că nu se justifică preţul "intrării sub dictatura unui singur om", cu atât mai puţin când "soluţia pe care ne-o propune nu are nici măcar şansele eficienţei", afirmând că Lucian Croitoru nu este decât o scuză pentru Traian Băsescu de a controla Executivul în perioada campaniei electorale şi a alegerilor.
"Împotriva unei majorităţi parlamentare, împotriva unei persoane faţă de care nici preşedintele – destul de inventiv în această privinţă – nu are nimic rău de spus, domnul preşedinte ne propune un om despre a cărui dimensiune profesională nu discut, dar care din punct de vedere politic nu are, iniţial, nici măcar susţinerea unui partid, cea a PD-L, nu are decât rolul de a-i permite preşedintelui să controleze Guvernul pe perioada campaniei electorale şi în zilele de alegeri care încheie această campanie", a subliniat Antonescu.
Preşedintele PNL a spus că e nevoie de un guvern, cât mai repede, motiv pentru care s-a găsit o majoritate parlamentară pentru soluţia Klaus Johannis "o soluţie cu nimic provocatoare faţă de preşedinte, o soluţie pe care preşedintele nu are niciun motiv de natură politică, de natură constituţională, de natură administrativă sau de natură personală să o respingă. O face însă, şi numai din această cauză România riscă să piardă bani, România riscă să piardă pasul în orice încercare de a se lupta cu criza, criză care, gestionată aşa cum au făcut-o domnul Băsescu, domnul Geoană, domnul Boc şi PD-L din ianuarie încoace, au făcut dintr-o Românie care la sfârşitul anului 2008 avea cel mai ridicat ritm de creştere economică, a făcut din nou ultima ţară din UE din acest punct de vedere", a mai spus Crin Antonescu.