"Echipa mea de campanie, care se aşează acum în poziţia de start, este alcătuită dintr-un executiv, colegi de partid, şase-şapte oameni care se ocupă fiecare cu un domeniu: Romeo Stavarache, Marian Petrache, Relu Fenechiu, Daniel Chiţoiu, Răducu Filipescu, oameni care se angajează, de acum şi până în decembrie să lucreze zi de zi în campanie", a explicat Antonescu.
Liderul PNL a precizat că o altă componentă a staffului de campanie este reprezentată de un "board", un consiliu care se va reuni săptămânal sau chiar mai des pentru a discuta chestiuni legate de "conţinutul şi direcţia" campaniei. Această echipă va reuni "oameni cunoscuţi din partid şi cu experienţă pe diverse planuri", Antonescu nominalizându-i pe Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Teodor Meleşcanu, Varujan Vosganian, Bogdan Olteanu.
"Într-un fel sau altul, toţi colegii mei de partid, nu în urma unor negocieri, participă la această campanie", a afirmat Antonescu, adăugând că, în privinţa lui Tăriceanu, nu se pune problema unui "troc", cu referire la o posibilă funcţie de premier pentru fostul preşedinte liberal.
De altfel, liderul PNL a refuzat că angajeze vreun nume pentru funcţia de premier, în eventualitatea că ar deveni şef de stat, dar şi să comenteze ipoteza în care Mircea Geoană ar deveni preşedinte şi i-ar oferi funcţia de prim-ministru.
Şeful campaniei PNL Romeo Stavarache a declarat vineri, pentru NewsIn, că în alcătuirea echipei pentru prezidenţiale este dispus să colaboreze cu toţi cei care vor să "pună umărul", neexcluzându-i pe fostul lider al partidului Călin Popescu Tăriceanu ori pe apropiaţi de-ai săi, precum Dan Motreanu.
Despre fostul secretar general al PNL, Dan Motreanu, Stavarache a precizat că a fost propus inclusiv de el pentru a face parte din echipa de campanie. Stavarache a precizat că şi numele lui Marian Petrache "se vehiculează" printre cei care ar urma să facă parte din echipă.
Potrivit liberalului, prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban, precum şi toţi acei colegi dispuşi să vină în echipă "să pună umărul" la campanie sunt bineveniţi să-l ajute în campanie.
De asemenea, fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, ar urma să facă parte din echipa de coordonare politică, alături de Ludovic Orban, Teodor Meleşcanu ori Varujan Vosganian. În această echipă ar putea fi cooptat şi Bogdan Olteanu. De altfel, Tăriceanu a fost prezent, alături de Crin Antonescu, la ultimul eveniment legat de prezidenţiale, la lansarea platformei de candidat, când cei doi au stat unul lângă celălalt.