Întrebat dacă ANL va renunţa la instrumentul "locuinţe prin credit ipotecar" în contextul în care băncile au înăsprit condiţiile de creditare, secretarul de stat a răspuns negativ. "Nu, pentru că politica Guvernului este să nu se renunţe la credite. Ar fi o tâmpenie. În schimb, Guvernul poate să forţeze băncile să fie mai sănătoase la cap, de exemplu. Aici este o chestiune şi să ştiţi că se discută treaba asta", a afirmat Răzvan Murgeanu.
Oficialul a explicat că, în prezent, contractarea unui credit ipotecar sau obţinerea unei locuinţe sociale de la primării sunt singurele şanse ale tinerilor de a avea o casă. "Şi aici e de discutat, să vedem dacă statul nu se poate implica mai mult. Mă refer la cuantumul de până în 35 de ani", a adăugat secretarul de stat în MDRL.
În plus, oferta ANL este una mult mai avantajoasă decât cea există pe piaţa imobiliară, cel puţin pentru familiile tinere, a apreciat Murgeanu. "ANL construieşte la nişte preţuri foarte rezonabile pe piaţă faţă de ce se construia până acum. Sigur, real-estate-ul, toată partea de dezvoltare, toată partea de locuinţe o să cadă, pentru că este foarte mare oferta şi foarte mică cererea", a afirmat oficialul.