"Banii proveniţi din transferurile de jucători şi cei din drepturile TV, aproape 35 de milioane de lire sterline, au plecat direct spre bancă, pentru a achita datoria. Nu au mai rămas bani. Tot ceea ce cheltuim lunar acum sunt bani de la Al-Fahim. El a promis o refinanţare, ne-a arătat toate documentele, dar nu ştiu cum pot ajunge în câteva săptămâni cele 50 de milioane de lire promise", a spus Storrie.
"Cred că salariile vor fi plătite până la urmă, am muncit mult în ultimele 9 din 10 luni, aşa că nu voi abandona acum", a adăugat acesta.
Clubul a dat publicităţii şi un comunicat oficial referitor la problemele legate de situaţia financiară. "Clubul este în prezent refinanţat de proprietarul Sulaiman Al-Fahim. A existat o întârziere în transferul banilor, dar avocaţii au confirmat că jucătorii vor fi plătiţi în cel mult 48 de ore. Fotbaliştii au fost anunţaţi de această situaţie", se arată în comunicat.
Storrie a adăugat că a rămas la club doar datorită dorinţei fanilor, pentru că el a intenţionat să plece luna trecută. "Cum puteam să plec după ce mi s-a cerut să rămân? Am fost foarte aproape de insolvenţă de mai multe ori. Nu vreau să-i îngrijorez pe suporteri şi sunt optimist că acest club va supravieţui", a spus Storrie.