Gazdele au deschis scorul prin atacantul Darren Bent (25), în timp ce pentru oaspeţi au marcat mijlocaşii Michael Ballack (52), Frank Lampard (61) şi Deco (70).
În urma acestui rezultat, Chelsea a obţinut cea de-a doua victorie din actuala stagiune, după succesul cu Hull City, din etapa inaugurală, iar Sunderland a înregistrat prima înfrângere din acest sezon şi rămâne cu cele trei puncte obţinute pe terenul lui Bolton.
Tot marţi, în runda a 2-a din Premier League, Wigan Athletic a fost învinsă pe teren propriu de nou-promovata Wolverhampton. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Keogh, în minutul 6.