Nu e uşor să fii actriţă, iubita lui Brad Pitt şi mamă a şase copii. "Angelina i-a spus lui Brad Pitt că vrea să ia o pauză. Este o persoană independentă şi are nevoie să fie singură pentru a se simţi în largul ei", a declarat o sursă apropiată a Angelinei Jolie.
Se pare că în ultima lună, Angelia Jolie şi Brad Pitt au avut probleme. "Angelina nu se simte deloc bine, pare foarte deprimata, iar în ultimele săptămâni a avut crize de furie. Este o tensiune între cei doi şi se ceartă mereu." a subliniat aceeaşi sursă.
Potrivit femalefirst.co.uk, prietenii apropiaţi ai celor doi au declarat că certurile au apărut din cauza atitudinii lui Brad Pitt, care este tot mai indiferent. În urmă cu două săptămâni actorul a fost văzut, alături de prietenii săi, în mai multe cluburi de noapte din Las Vegas.