"A fost abilitat Ministerul de Interne să închirieze locuinţe şi să le
pună la dispoziţia acestui personal. Închirierea de locuinţe se
realizează la preţul cel mai mic, fiind interzisă închirierea de la
rude, astfel încât să se facă şi vreo mică afacere cu ocazia asta, şi
nu este limitată la mediul urban, ci este inclusiv în mediul rural", a
afirmat ministrul de interne, Dan Nica.
Potrivit aceleiaşi
surse, Guvernul a alocat 10 milioane pentru acoperirea, până la
sfârşitul anului, a cheltuielilor cu chiria pentru lucrătorii MAI
transferaţi în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea
de domiciliu. Jumătate din această sumă le revine doar angajaţilor
Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Există, de asemenea, soluţia ocupării locuinţelor de serviciu de pe
lângă posturile de poliţie rurale. Sunt 700 de asemenea locuinţe în
total. Multe dintre ele nu au putut fi locuite până acum deoarece nu
erau igienizate.
"Am disponibilizat la dispoziţia IGPR peste două
milioane de lei pentru igienizarea locuinţelor de serviciu de la
posturile din mediul rural, astfel încât toate aceste locuinţe - care
erau nelocuite din cauza condiţiilor neigienice - să poată fi locuite
de cei care îşi desfăşoară activitatea în localităţile respective", a
spus ministrul de interne.
Dan Nica a spus că MAI a primit, în total, 50 de milioane de lei la
rectificarea bugetară operată recent de Executiv. Suma acoperă
facturile restante la utilităţi acumulate de toate armele, cheltuielile
de reparaţii ale mijloacelor auto şi plata poliţelor RCA pentru
acestea, consumabilele şi carburantul.
"Cantitatea de benzină şi motorină care a fost scoasă de la rezerva statului a ajuns în toate judeţele. În prima fază, carburantul a fost distribuit cu ajutorul cisternelor. Acum, însă, a fost încheiat contractul pentru distribuirea de produse petroliere şi a început distribuirea cardurilor, astfel încât fiecare să poată să se ducă să alimenteze", a declarat ministrul de interne, Dan Nica.