''Vor fi retrogradaţi sau li se va desface contractul de muncă. Atât. Şi nimic mai mult. Nu se face la calea ferată întreruperea circulaţiei pentru că aşa vor ei, că nu şi-au primit salariile. Pentru că s-a întârziat o săptămână nu înseamnă că este un caz foarte grav şi ar trebui neapărat întreruptă circulaţia. Nu-şi permite nimeni în ţara asta să facă treaba asta'', a declarat Constantin Axinia, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Traficul feroviar din Gara Mare din Iaşi a fost blocat mai bine de patru ore. Trei trenuri au fost întârziate iar călătorii au fost nevoiţi să aştepte zeci de minute ca să poată pleca spre destinaţie. Subsecretarul de stat a mai spus că până miercuri la prânz, toţi salariaţii CFR îşi vor primi salariile.