Angajații sunt nemulțumiți de prevederile ordonanței 47 prin care nu li se acordă creșteri salariale.
Oamenii au ieșit în stradă, iar activitatea a fost întreruptă în toate structurile județene cuprinse în regiune, respectiv Prahova, Dâmbovița, Argeș, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman, susține liderul de sindicat din cadrul DGRFP Ploiești, Aurel Fănică, citat de Agerpres.
”Toți membrii de sindicat sunt nemulțumiți de deciziile luate de șefii noștri din ANAF și MFP prin care nu ni s-a acordat nicio creștere salarială în ultimii cinci ani, deși toate celelalte categorii de bugetari au beneficiat de creșteri substanțiale în acest an (...), au mai rămas angajații de la MFP, Ministerul Muncii, un număr foarte mic de bugetari. În loc să aibă grijă de aceștia, guvernanții (...) au dat o ordonanță de urgență, ordonanța 47, în care toți banii au fost trecuți numai pentru șefii din ANAF și MFP. Pentru oamenii din teritoriu, pentru 23.000 de oameni din teritoriu care anul acesta au asigurat o colectare pe care o laudă toată lumea, nu s-a găsit niciun leu, în schimb, pentru șefii din ANAF... tot fondul a fost direcționat către aceștia”, a declarat Aurel Fănică.
Foto: observatorulph.ro.