Premierul Emil Boc s-a declarat nemulţumit că ministrul Educaţiei,
Ecaterina Andronescu, nu a prezentat în şedinţa de miercuri a
Guvernului raportul privind Universitatea "Spiru Haret" şi considera că
ministrul tergiversează astfel rezolvarea problemei, au declarat,
joi, pentru NewsIn surse apropiate premierului.
"Premierul este
foarte supărat că ministrul Educaţiei nu a prezentat raportul privind
universitatea Spriru Haret, aşa cum s-a angajat în urmă cu două
săptămâni şi consideră că astfel tergiversează rezolvarea problemei",
au declarat sursele citate.
Premierul Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 22
iulie, că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va prezenta un
raport privind categoriile de specializări şi diplome de la
Universitatea "Spiru Haret", "raportat la cadrul legal", şi că trebuie
să propună o rezolvare a situaţiei.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că raportul
rezultat în urma controlului efectuat la Universitatea "Spiru Haret"
este finalizat şi va fi prezentat în următoarea şedinţă a Executivului.
"Raportul nu a fost dat publicităţii, pentru că trebuie sa îl prezint
mai întai în guvern. Nu am reuşit să fac asta ieri (miercuri - n.r.),
deoarece lucram în paralel şi la legea învăţământului. Îl voi prezenta
în următoarea şedinţă de guvern", a declarat Andronescu, la Realitatea
TV.