Meciul dintre Ivanisevic, primul câştigător din istoria open-ului bucureştean, şi Andrei Pavel a constat într-un singur set, încheiat însă prematur doarece croatul ajuns la 38 de ani s-a simţit prea obosit ca să mai continue.
Înainte de a-i cânta lui Pavel, solistul trupei "Holograf", Dan Bittman, a ţinut morţiş să încerce un schimb de mingi cu tenismanul român care a adunat cele mai mari câştiguri în acest sport, 5,2 milioane de dolari.
Pavel a intrat pentru ultima oară pe zgură pe acordurile melodiei "Stand Up (For the Champions)" şi a fost aplaudat la scenă deschisă de spectatorii veniţi pentru a-l vedea pentru ultima oară cu racheta în mână. "Cneazul" a ţinut şi un scurt discurs pentru a mulţumi primului său antrenor, Radu Popescu, familiei sale şi tuturor celor care l-au susţinut de-a lungul carierei.
În vârstă de 35 de ani, Andrei Pavel a decis să-şi încheie cariera după turneul BCR Open România. Jucătorul originar din Constanţa a câştigat de-a lungul carierei trei titluri ATP la simplu şi şase la dublu.