Andrei Chiliman a dat exemplul restaurantului Viena, care se afla pe Calea Plevnei. "Cu persoana respectivă m-am judecat ani de zile până s-a decis că îl pot dărâma. În momentul în care l-a dărâmat, am constatat că omul acela făcuse o fundaţie de beton bună de construit un bloc, şi am avut nevoie de trei săptămâni pentru a demola betonul. Rezultatul e că acum acolo e un părculeţ", a precizat primarul Sectorului 1.
Chiliman a subliniat că recucerirea spaţiilor verzi este un obiectiv important şi trebuie făcută fără să ţii cont al cui este terenul.
Primarul a menţionat că spaţiile verzi şi aranjamentele din parcuri sunt făcute ca domeniul public să fie frumos şi să le placă oamenilor.
"Eu am încercat să fac lucrul ăsta, însă în Bucureşti nu poţi să faci ca la Viena sau ca în oraşele din sudul Germaniei, de exemplu, pentru că este un oraş unde vara nu este apă. Fără apă plantele mor, se pârjoleşte iarba, motiv pentru care am început să introduc sisteme de irigare, care nu sunt foarte ieftine...şi unde vedeţi că spaţiile verzi se păstrează vara, avem aceste sisteme de irigare montate şi în funcţiune", a spus Chiliman.