Potrivit comunicatului, timp de aproximativ patru luni, poliţiştii
Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov au făcut
cercetări în acest caz.
Interlopul şi complicele său sunt
suspectaţi că, în ultimele luni, au plasat mai multe bancnote
falsificate şi că au folosit o legitimaţie falsă de poliţie, oprind în
trafic, pe raza Judeţului Ilfov, mai multe maşini. Astfel, cei doi au
înşelat şi au furat de la conducătorii auto peste 2.000 lei.
Poliţiştii au ridicat, în urma percheziţiilor, o legitimaţie de poliţie
falsă, un girofar şi un baston reflectorizant, asemănătoare cu cele
folosite de poliţie, o armă cu aer comprimat, precum şi 4.900 de euro.
Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, a fost reţinut de către procurorii
Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu şi a fost dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă,
au declarat surse judiciare, potrivit cărora complicele
lui, Ion Gheorghe, zis Ramiro, este internat în spital în stare gravă.
În timpul percheziţiilor de joi, oamenii legii ar fi notat greşit
adresa uneia dintre casele care ar fi trebuit verificate, însă, ajunşi
acolo, ar fi aflat că nu aceea era locuinţa vizată.
Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, a fost prins, după două percheziţii,
una în comuna Pantelimon, judeţul Ilfov, şi una în Bucureşti. El a fost
arestat ultima dată în 2005, şi a cerut să fie eliberat înainte de
termen.