Femeia gravidă a fost internată vineri la Spitalul Judeţean din Satu Mare cu insuficienţă hepato-renală şi alte complicaţii. Medicii au constatat ca fătul era mort şi au decis s-o opereze. La scurt timp după intervenţia chirurgicală au apărut alte complicaţii.
"Pe drum înspre aeroport pacienta a făcut stop cardiorespirator. Cei de la SMURD erau deja acolo, ne-au ajutat la resuscitarea pacientei 40 de minute însă fără succes",
a declarat Mihaela Pop, purtător de cuvânt SJA Satu Mare.
Medicul de familie spune că a urmărit-o ca la carte pe femeia gravidă în 23 de săptămâni. Trupul femeii a fost depus la Morga Spitalului Judeţean pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cauzelor care au dus la oprirea sarcinii şi la deces.
Conducerea Spitalului Judeţean Satu Mare a dispus înfiinţarea unei comisie de anchetă care să analizeze cazul. În urmă cu doi ani, tot în acest spital, o femeia a murit la scurt timp după o cezariană. Anul acesta, medicii de la Spitalul Judeţean au fost acuzaţi de malpraxis după decesul unei bătrâne de 72 de ani care a fost trimisă acasă după ce a fost pasată timp de două zile între secţiile unităţii spitaliceşti.